Parcurs profesional

Munca mea se află de ceva vreme la intersecția dintre psihologie, educația adulților, facilitare și, mai ales, schimbarea comportamentelor.

Am peste 15 ani de experiență în învățarea adulților. Am lucrat cu adolescenți, profesioniști, experți, echipe locale și globale. Am construit traininguri de la 0, programe online, materiale de învățare și procese prin care să susțin schimbarea sau învățarea.

În paralel, m-am format în psihoterapie și am deschis un cabinet care va rămâne intenționat mic, în care lucrez individual cu adulți și adolescenți.
Mai jos trec un pic prin experiența de la diverse moduri, fără să transform asta într-un cv steril.
Trec punctual prin diverse joburi, și cumva cu ce am rămas din ele.

În prezent

Instructional Design Lead la basetolearn

Din 2025 lucrez la basetolearn, o platformă de educație în care colaborez cu experți și lideri din diferite domenii pentru a transforma experiența lor în programe de învățare cu impact.

Încercăm să democratizăm accesul la învățare premium.

Discut cu lectorii despre obiective, structură, activități și modul de desfășurare a cursurilor. Îi ajut să își construiască planul de curs și materialele, particip la sesiuni și ofer feedback.

Rolul îmi place pentru că nu mai construiesc doar produse de e-learning în spatele unui ecran, munca mea nu mai presupune doar să mut pixeli de colo – colo.
Îmi place că lucrez direct cu experți care își cunosc domeniul și eu doar îi ajut să dea mai departe din învățămintele dobândite prin practică, din tranșeele carierei cum îmi place să zic.

Partea amuzantă cumva este că propunerea pentru jobul ăsta a venit din senin, când eu mă gândeam că aș vrea să revin în latura umană a învățării, să nu mă ocup doar cu design-ul și elearning development. În plus, îmi doream o schimbare prin care să pot fi eu, cu tot ce am de oferit, de la design al proceselor de învățare, la design propriu-zis, la facilitare grafică și orice între. Aici am primit o mare pânză albă unde am putut să-mi creez propriul rol și să am input la fiecare pas în ceea ce înseamnă învățarea.

Cabinet de psihoterapie

Am drept de liberă practică în psihoterapii scurte colaborative orientate pe resurse și soluții și lucrez sub supervizare profesională.
Am scris foarte mult despre în paginile din categoria cabinet.

Pe scurt: am un cabinet micuț (cu un număr limitat de clienți). Lucrez în București, în zona Unirii și online.

Formare în psihologie și psihoterapie

Psihologie, SNSPA

Am studiat psihologia la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Acolo am întâlnit profesori care m-au apropiat de statistică, cercetare și ideea unei psihologii care își verifică afirmațiile, care se bazează și pe studii recente.

Această influență se vede astăzi în interesul meu pentru feedback, măsurarea progresului și comunicarea nuanțată a dovezilor.
Cred că sunt produsul unor profesori precum Dan Stănescu, Dragoș Iliescu, Andrei Ion și mulți alții.

Masterat în sănătate ocupațională

Am parcurs studiile unui program de masterat în sănătate ocupațională la Universitatea din București. Nu am finalizat disertația, rămâne unul din lucrurile pe care am zis că le voi termina cândva. Când era momentul să finalizez dizertația, am devenit tată

Cunoștințele acumulate îmi sunt utile în conversațiile despre muncă, stres, organizații și relația dintre sănătatea psihologică și contextul profesional.

Formare în psihoterapii scurte

Am urmat formarea în cadrul Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții.

În 2025 am obținut dreptul de liberă practică, iar activitatea mea actuală se desfășoară sub supervizare.

Consiliere în carieră

Am avut cândva și certificare GCDF și am practicat pentru o perioadă consilierea în carieră. Certificarea nu mai este activă și nu o folosesc ca acreditare actuală.

Experiența cred că rămâne relevantă pentru felul în care înțeleg tranzițiile profesionale, luarea deciziilor și relația dintre muncă și identitate.

Experiență în învățarea adulților

Microsoft

Am lucrat ca Instructional Designer într-un rol pe perioadă determinată, contribuind la proiecte de învățare și colaborând într-un context tehnic, internațional.
Eram o echipă din România, coordonată de un manager din State.
Multă libertate și mai puține proiecte față de ceea ce ni s-a promis.
Să fiu sincer, nu cred că am rămas cu foarte multe lucruri.
Față de toate celelalte joburi pe care le-am avut sau cel pe care-l am acum, aici nu am învățat multe din ce făceam, nu am putut să mă implic extra, a fost un job de un an și cam atât.
Un job unde am venit din perspectiva expertului, care a livrat ce a fost contractat să livreze – zic eu.
Am mers la ei pentru prima oară cred doar pentru un salariu atractiv și ideea de a lucra la Microsoft, chiar și dacă doar din postura de contractor.

Webhelp

Am făcut parte dintr-o echipă globală transversală și am fost singurul instructional designer la nivel global. Mai târziu avea să mă prind că din anumite perspective, a fost echipa care a pregătit exit-ul.
Am fost implicat în proiecte pe mai multe regiuni.

Rolul a cerut atât design de învățare, cât și coordonare, conversații cu stakeholderi și construirea unor soluții de la zero.
Cred că aici am construit cel mai complicat proiect de învățare, care nu a văzut lumina zilei mai departe de un pilot care a funcționat foarte bine.
Și, prin Centrical, soluția pe care o foloseam, am redescoperit gamification – am făcut MOOC-ul când a apărut, practic eram un soi de learning admin și am putut să mă joc cu mai multe proiecte, implementări – care au ieșit fain.
Am plecat pentru că WebHelp a fost achiziționat de Concentrix și din anumite puncte de vedere se dublase munca, multă incertitudine privind rolul pe viitor, și oferta interesantă de la Microsoft.

Oracle

Am lucrat ca Senior Curriculum Developer, într-un mediu în care claritatea, consistența și capacitatea de a colabora cu experți tehnici erau esențiale.

Am ajuns aici urmând un coleg din Deloitte din dorința de a învăța motion design. Îmi povestea despre super managerul lui și câte învață pe partea de video.

Am ajuns acolo și chiar așa a și fost, am învățat foarte multe într-un timp scurt, am făcut și parte dintr-un comitet de incluziune pe divizia noastră globală și a fost destul de fain totul, foarte provocator și am fost responsabil de a împinge alături de Alex (fostul coleg din Deloitte) suita Adobe Creative și cum poți lucra cu ea.

Totul a fost foarte fain, până ni s-a schimbat managerul și nu am simțit că mă mai potrivesc în echipa aia. De altfel, mai toată echipa din România a plecat după. Am lucrat la ei doar în pandemie 🙂

Deloitte Digital

La Deloitte am avut primul rol în instructional design.

A fost trecerea de la trainingul livrat direct participanților la construirea experiențelor de învățare digitale pentru proiecte complexe pentru companii precum Volkswagen, Porche, Schaeffler și altele. Am avut noroc de colegi faini și timpi „morți“ în care am putut să învăț.
Am și înțeles zicala from peaks to beaches la un cu totul alt nivel.
Am avut perioade super aglomerate în care lucram la 2-3 proiecte în același timp, unele interne, altele pentru companii plătitoare.
Apoi, am experimentat și momente fără prea multe de făcut, când m-am reapucat de tenis de masă la birou.

A fost o școală foarte bună pentru ce înseamnă lucrul bine făcut, chiar dacă lucram rapid, am învățat ce înseamnă un pixel nealiniat, un deadline încălcat ori vreun lucru în plus, care nu face nimic real.
Și acum, după perioada din Deloitte, văd cu ușurință orice nealiniere, importanța consecvenței în design și ce înseamnă respectarea unui brand book la linie.

A&D Pharma

Am fost trainer aproximativ trei ani. Am construit și susținut programe pentru adulți, am lucrat cu nevoi organizaționale reale și am învățat să nu confund o prezentare reușită cu schimbarea de comportament. Am raportat direct către Business Unit Manager și Managerului National de vânzări.
Am ales acest job dintre 3 care mi-au fost oferite în același timp, fără să știu oferta financiară. Pur și simplu mi-a plăcut mult de managerul direct (Hey, Iris!) și N+1 și libertatea care mi-a fost oferită.
Am călătorit destul de mult și am putut să implementez schimbări care au avut sens.
Cu toate că aveam un KPI clar, trebuia să avem peste 80% feedback pozitiv după fiecare training, am primit OK-ul să creez un training pe baza „dilema prizonierului“ și, clar nu m-am atins de acel kpi :D.
Apoi, am putut să creez un program pe baza metodei World Cafe și am ajutat echipele de vânzări locale să intre în contact direct cu toate departamentele suport relevante. Din ce știu, bucata asta de World Cafe a mai folosit o perioadă și după plecarea mea în paternal.

Înainte de corporații

Am început în AIESEC, ca voluntar, account manager și apoi project manager pentru un program educațional (Grow – Școala De Valori). Comunitatea AIESEC mi-a deschis drumul către training, facilitare și proiecte.

Am co-fondat Pregătește-te, un proiect timpuriu dedicat vorbitului în public. Am fost trainer independent, consultant de public speaking și presentation design. La un moment dat am oferit și consultanță pe discursuri pentru 2-3 TEDx-uri.

Am fost voluntar în muzee. Dacă e să am o vacanță doar cu partenera, sigur ne găsești de dimineață până la închidere în diverse muzee, ea lucrând ca educator muzeal și este o sursă de inspirație până în prezent, 14 ani mai târziu.

Anii aceia au fost mai puțin liniari, dar au construit mare parte din ceea ce folosesc acum: capacitatea de a asculta un grup, de a structura idei, de a pune întrebări, de a explica simplu și de a crea un spațiu în care oamenii pot participa cu adevărat.

Concediul de creștere a copilului

Între două etape profesionale am ales să intru în concediu de creștere a copilului.

Nu îl consider o pauză goală în CV. A fost o perioadă în care am învățat despre grijă, răbdare, identitate și limite într-un mod pe care nicio formare profesională nu îl putea reproduce.
În plus, am învățat că dacă nu ai ajutor extern, un copil va provoca orice înțelegi tu prin productivitate și organizare.

În acea perioadă am început formarea în psihoterapie și am pregătit trecerea către instructional design.

Ce leagă toate rolurile

Nu prea știu, probabil avea dreptate Steve Jobs cu: „you can only connect the dots looking backwards“.
Am fost mereu atras de discuții cu sens, din care să învăț, să aflu de ce unii fac anumite lucruri și încă din adolescență dădeam ture de „oraș“ în căutarea unui covrig cald sau pur și simplu pentru a discuta.

Privind în urmă cred că asta a rămas constant, am ajuns în acest domeniu al educației și am simțit că sunt bun la asta, că pot să mă pun în papucii participantului și să răspund la ce are el nevoie. Același lucru încerc să-l iau acum cu mine și în terapie.
Cumva cariera mea de până acum se potrivește la fix cu zicala everything is a remix. Fac același lucru în alte forme de ceva vreme și încă-mi place.
Legat de terapie, cred că de-a lungul timpului am învățat că o relație terapeutică sănătoasă e mai importantă decât o tehnică ori o întrebare bine gândită. Și cam din filmul ăsta privesc lucrurile.

Ce nu înseamnă acest parcurs profesional

Faptul că am lucrat în companii cunoscute nu mă face automat un terapeut mai bun. Experiența de viață nu înlocuiește formarea. Munca în educație nu mă transformă în specialist clinic pentru orice problemă.

Le prezint pentru că explică felul în care gândesc și tipurile de contexte pe care le înțeleg. Competența mea terapeutică rămâne cea definită de formare, atestat, supervizare și practica actuală.

Cred că practica fără teorie înseamnă amatorism și astfel încerc să am o practică informată de știință dar la finalul zilei fiecare face-n cabinet ce-l trece capul, cu bune și cu rele.

Acum încă sunt în învățare și am zis deseori că educația m-a salvat și mi-a oferit șansa de a nu deveni legat pentru vreo prostie. Pe viitor cine știe, poate voi ajuta oamenii și din alte posturi, dar îmi rămâne în gând ideea de „a life in service of others“, orice ar însemna asta concret.