Nu aleg oamenii după cât de interesantă pare problema lor, ca un mad scientist. Mă uit la două lucruri: dacă tema se află în aria mea de competență și dacă felul în care îți dorești să lucrăm se potrivește cu felul în care practic eu psihoterapia.
Lucrez cel mai bine cu persoane care vor mai mult decât un loc în care să descarce ce s-a întâmplat în ultima săptămână.
Ascultarea contează și uneori este exact ce ai nevoie. Dar, în timp, încercăm să folosim conversația pentru claritate, alegeri și schimbări de durată.
Adulți și tineri adulți aflați într-o perioadă de schimbare
Am realizat până acum că lucrez bine cu cei care sunt într-o perioadă de schimbare.
Poate ai terminat o etapă și nu știi ce urmează. Ai schimbat jobul, orașul, relația sau rolul pe care îl aveai în familie.
Poate ai ajuns într-un loc pentru care ai muncit mult și ai descoperit că nu te mai reprezintă sau că nu știi ce să faci în continuare.
Tranzițiile nu arată mereu ca o criză, în care brusc se schimbă ceva, deseori lucrurile merg în continuare, doar că tu nu te mai regăsești în momentul ăla, nu te mai bucuri la fel de aceleași lucruri și simți că ceva s-a schimbat, dar nu știi neapărat ce anume.
Alteori lucrez cu o schimbare care urmează să vină, plecarea din țară poate, revenirea din maternal, schimbarea jobului.
Putem lucra de principiu la:
- clarificarea direcției
- decizii amânate
- desprinderea de așteptările altora
- reconstruirea rutinei și a identității după o schimbare
- limite și conversații dificile de purtat
- un prim pas suficient de bun în direcția pe care ți-o dorești
Profesioniști care funcționează bine pe hârtie, dar nu și în interior
Primul meu job real a fost într-o corporație, am început cu A&D Pharma din postura de trainer, lucrând cu manageri și raportând direct business unit manager-ului și directorului de vânzări. Lucrând cu oamenii de vânzări am putut să văd din primul rând ce înseamnă stresul, fuga și performanța într-un domeniu greu.
Apoi, după paternal, am făcut tranziția spre alte corporații și pe un rol mai din fundal, ca instructional designer, și lucrând în proiecte din ce în ce mai mari, în echipe globale, transversale.
Un lucru comun este că a trebuit să învăț repede cum se fac anumite lucruri, să performez când încă nu știam exact ce vor de la mine.
Cunosc limbajul deadline-urilor, al schimbărilor de rol, al prezentărilor importante și al zilelor în care calendarul arată impecabil, dar tu nu mai ai energie pentru nimic după ce îl deschizi și îl privești.
Din punctul ăsta de vedere putem lucra la:
- stres și suprasolicitare
- dificultatea de a spune nu
- perfecționism și standarde imposibile de menținut
- sindromul impostorului
- blocaje sau indecizii profesionale
- schimbări de carieră
- relația cu autoritatea și feedback-ul
- diferența dintre a fi ocupat și a construi ceva important pentru tine
Experiența mea profesională mă ajută să înțeleg contextul, dar nu transformă psihoterapia în consultanță de carieră și cu atât mai mult, nu înseamnă că voi lua eu deciziile profesionale în locul tău.
Mă ajută însă sa-ți pot propune alte perspective din care să privești lucrurile și să pun un pic de lumină pe jocurile politice din mai toate companiile mari.
Oameni care au pornit dintr-un mediu dificil, dar nu vor să rămână definiți de el.
Mediul în care te naști și cine sunt părinții, cum ai fost crescut, lucrurile la care ai fost expus când erai mic explică multe lucruri, dar nu cred că ar trebui să ne dicteze întreaga viață.
Provin dintr-un oraș mic, care s-a transformat dintr-un oraș industrial într-un orășel de provincie în care nu se întâmplă mare lucru. La un moment dat, mai toată lumea avea în casă perdele din Pașcani, acum pe locul fabricii e un Penny, un Dedeman și un Lidl.
Am crescut într-un context în care școala, băieții din fața blocului și familia îmi transmiteau mesaje foarte diferite despre ce este posibil în viitor.
Știu ce înseamnă să ai noroc, și să dai de un profesor, un mentor sau o comunitate întreagă care vede în tine altceva decât rolul pe care l-ai jucat până atunci. Care are puterea să vadă în tine un viitor mai bun, mai luminos.
Prin clasa a 7a aveam deja sute de absențe pe care mi le motivam cu scutiri false, doar ca ni se părea plictisitor la școală. În liceu chiuleam de la unele ore, mai ales că începeam la 7:30 și eram mai preocupați să ne bem cafeaua în vreun bar, dar apoi stăteam și câte 12 ore-n școală pentru proiecte extra-curriculare. Am reușit să termin și să iau și bacul din prima, cu toate că uneori părea din alt film.
După ce am renunțat la facultate și am revenit, am devenit un student care chiar citea, la masterat am luat și bursă de merit, chiar dacă încă nu am încheiat acel capitol și nu am dată dizertația.
Contextul se schimbă în timp, oamenii mai pleacă din viața ta, iar lucrurile nu ies așa cum ți-ai imaginat inițial.
Cred însă că tărie că poți să trăiești o viață care are sens pentru tine, care să-ți aducă împlinire. Am trăit asta și am mulți prieteni care sunt și ei în această situație.
Nu cred însă în povești simple despre „salvarea“ oamenilor. Cred în întâlniri bune, contexte mai sănătoasă și munca pe care fiecare om decide să o facă. Chiar dacă schimbarea este posibilă, nu înseamnă că este ușoară sau că nu necesită muncă.
Lucrez astfel cu oameni care încearcă să:
- să se desprindă de tipare învățate devreme
- își construiască o viață diferită de mediul din care vin
- pună limite fără să simtă că își trădează familia sau comunitatea
- transforme rușinea și etichetele atribuite într-o înțelegere mai nuanțată a propriei povești
- accepte sprijinul fără să renunțe la autonomie
Părinți care vor să fie mai prezenți
Cred că a fi tată mi-a schimbat relația cu munca, timpul și cum îmi definesc ideea de succes.
Nu mă prezint ca vreun expert în domeniul ăsta, nu am vreo formulă corectă pentru creșterea unui copil.
Ba din contra, am greșit foarte mult de-a lungul timpului, încă o fac. Am acceptat despre relația cu copilul că e posibil ca eu să fiu de vină pentru diverse feluri de a fi ale copilului.
Pot însă să lucrez cu întrebările grele, pe care mi le pun și eu deseori?
- cum pot să nu repet tiparele preluate de la părinții mei?
- cum repar după ce am greșit?
- cum pun limite fără să pierd relația pe termen lung?
- ce fac cu vinovăția că nu sunt suficient de prezent?
- cum rămân partener și om, nu doar părinte?
- cum îmi păstrez munca fără să las familia să primească doar ce rămâne din mine?
Mă interesează în mod special și experiența altor tați, pentru că uneori le este mai greu să găsească un spațiu în care să vorbească cu sinceritate despre frică, neputință, furie, responsabilitate și noua identitate.
Persoane care au încercat terapia, dar nu li s-a părut potrivit
Poate ai avut o experiență în care te-ai simțit asculat, dar nu ai înțeles la ce lucrați. Poate ai plecat de la ședințe cu idei interesante, fără să știi cum se leagă de viața ta.
Poate pur și simplu nu ai avut chimie cu un alt terapeut și doar ai forțat o relație când baza nu era acolo.
Uneori metoda, momentul sau potrivirea cu terapeutul nu au fost cele mai bune pentru tine.
Felul meu de lucru poate avea sens dacă îți dorești:
- obiective de terapie discutate explicit
- feedback direct (oferit și primit)
- explicații în limbaj simplu
- exerciții sau experimente personale când sunt utile
- verificarea progresului și transferul celor învățate în viața de zi cu zi
- autonomie în procesul terapeutic
Oameni care nu au mai fost niciodată la terapie
Orice drum începe cu un prim pas.
Nu trebuie să cunoști neapărat jargonul psihologic și nici să știi „cum se face“ terapia.
Poți veni sceptic, emoționat sau nehotărât. Poți să nu știi de unde să începi și e ok.
Construim cadrul în care lucrăm împreună.
De fel, ca defect profesional poate, încerc să explic în limbaj cât mai simplu orice instrucțiune, explic de ce pun o anumită întrebare mai intruzivă sau de ce propun un anumit exercițiu atunci când este relevant.
Prefer un client care mă întreabă pe bune: „la ce ne ajută asta?“ și să avem o discuție despre de ce-ul din spate.
Cred foarte mult în schimbare și puterea ei, inclusiv a mea. Nu o să-ți zic că știu exact prin ce treci sau că am vreo soluție magică pentru tine, vreo întrebare minune.
Pot să-ți promit însă că voi încerca să fiu terapeutul de care ai nevoie și că o să zic când acest lucru nu este posibil sau nu se mai aplică.
Adolescenți
Pot lucra cu adolescenți atunci când există o temă potrivită competenței mele, dacă adolescentul este de acord să participe la genul ăsta de întâlniri și clarificăm înainte de prima întâlnire consimțământul informat al părinților.
Înainte de a începe propriu-zis terapia, clarificăm:
- ce își dorește de la întâlniri
- ce își doresc părinții și unde există diferențe
- ce rămâne confidențial (pe scurt, totul e confidențial cu 2-3 excepții legale)
- care sunt limitele confidențialității, mai ales când apare un risc pentru siguranța proprie
- ce fel de informații pot fi comunicate familiei
- cum vom evalua dacă întâlnirile sunt utile
Nu cred că adolescenții sunt ca niște mașini stricate pe care le trimiți în service în cabinet, să fie reparate, asta în timp ce persoana respectivă nu are nimic de zis.
Nu putem construi o relație terapeutică fără implicare personală și fără respectarea vocei fiecăruia dintre noi.
Experiența mea cu educația, facilitatea și voluntariatul prin muzee alături de adolescenți, mă ajută cred să construiesc relația, însă clar nu înlocuiește competența clinică de care anumite situații pot avea nevoie. Și voi fi primul care să recomande o abordare diferită atunci când situația o cere.
Cred foarte mult în confidențialitate și codul deontologic, nu voi povesti mai departe lucruri din cabinet, indiferent cât de mult își dorește părintele care și-a trimis copilul în terapie.
În training am avut de-a face destul de des cu această situație în care cel care participă la training, nu este neapărat cel care plătește pentru acea activitate. Responsabilitatea mea este față de persoana din cabinet.
Nu ești sigur că te regăsești într-una dintre categorii?
Lista asta nu e în niciul fel vreun test de admitere.
E posibil să nu te regăsești în nicio categorie sau să te încadrezi în mai multe.
Nu încerc să creez o listă prin care să etichetez oamenii, mai degrabă am vrut să-mi definesc mie cam care-s genul de clienți pe care îi doresc în cabinet și cam care-s tipologiile cu care deja m-am întâlnit în psihoterapie.
Tocmai de asta insist să avem un apel (gratuit) înainte de prima sesiune, pentru a începe să înțeleg care-i situația în care te afli și cum pot să fiu de folos.
Dacă tema este în afară ariei mele de expertiză sau felul meu de lucru nu pare potrivit, îți voi spune asta înainte să stabilim o ședință plăcută și voi încerca să te direcționez către cineva pe care-l consider mai potrivit.
Hai să ne cunoaștem
Dacă ai citit până aici și crezi că putem avea o relație bună de colaborare, programează un apel de cunoaștere și hai să vedem cum pot să-ți fiu de folos.