Cum lucrez în cabinet

Relația înaintea metodei

Sunt format în psihoterapii scurte colaborative axate pe resurse și soluții. Metoda contează, mai ales în funcție de obiectivul clientului, însă nu cred că numele ei este motivul principal pentru care o terapie ajută.

Cred că contează mai mult să te simți ascultat și înțeles. Dacă putem avea o conversație sinceră despre ce îți dorești. Dacă obiectivele au sens pentru tine. Dacă poți spune că o întrebare nu te ajută, că am înțeles greșit sau că ședința a mers într-o direcție nepotrivită.

Nu confund o relație bună cu o relație mereu confortabilă. Uneori este util să îți pun o oglindă în față, să numesc un tipar sau să pun întrebarea pe care ai prefera să o eviți. Și apoi să te las să stai un pic cu ea.
Încerc să fac asta cu respect, într-un moment în care conversația poate fi folosită, nu ca demonstrație de autoritate. De altfel, încerc să nu mă iau prea în serios.

Pentru mine, empatia și claritatea nu sunt adversare. Ai nevoie să poți fi tu, fără să fii judecat. Ai nevoie și de un proces care nu ocolește la nesfârșit lucrurile importante.

Și uneori poți să discuți o viață despre ce ar trebui să se întâmple și să nu faci nimic.

Pornim de la ce vrei să fie diferit

Uneori oamenii vin cu o cerere foarte clară, de genul: Vreau să iau o decizie profesională fără să mă răzgândesc în fiecare zi.

Alteori vin doar cu senzația că nu mai pot continua în același fel: Nu știu exact ce vreau, dar știu că așa nu îmi (mai) este bine.

Ambele sunt puncte de plecare valide.

Nu îți cer să ai de la început un obiectiv SMART perfect, măsurabil și elegant formulat. Te ajut să-l stabilim în primele ședințe. Putem explora ce observi acum, ce ai vrea să se schimbe, de unde ai ști că lucrurile merg într-o direcție mai bună și cine din viața ta ar vedea primul diferența.

Un obiectiv bun pentru terapie nu este o obligație scrisă în piatră. Este o direcție suficient de clară încât să știm pentru ce lucrăm și suficient de flexibilă încât să o putem revizui când înțelegi mai bine ce contează. E doar destinația pe care o setăm la începutul drumului, pe parcurs mai recalculăm traseul și poate găsim precum waze rute alternative care salvează timp.

Problema are un context, iar tu ești mai mult decât problema

Am crescut într-un mediu în care am văzut devreme cât de mult schimbă contextul comportamentul unui om. Aceeași persoană poate fi caldă într-o relație și violentă în alta. Un adolescent poate părea complet dezinteresat de școală, dar poate deveni implicat când întâlnește profesorul, proiectul sau comunitatea potrivită. Eu clar am fost acel elev spre exemplu.

Asta nu înseamnă că mediul justifică orice și nici că responsabilitatea dispare. Înseamnă că un comportament are, de obicei, un sens în contextul în care a apărut. Un mod în care lucrurile se întâmplă pe care l-ai luat de bun ori poate nici nu l-ai conștientizat.

În terapie încercăm să înțelegem acel sens fără să te reducem la el. Nu ești anxietatea ta, procrastinarea, furia, relația eșuată sau perioada în care ai fost blocat. Toate sunt informații importante. Niciuna nu este întreaga ta identitate. Ne schimbăm în permanență și reacționăm constant la ce ni se întâmplă.

Nu studiem doar problema

Este util să înțelegem ce menține o dificultate. Dar dacă discutăm numai despre problemă, riscăm să devenim foarte buni la descrierea ei și să rămânem fără spațiu pentru schimbare.

De aceea mă interesează și:

• când problema este mai puțin intensă;
• ce faci diferit în acele momente,
• ce ai încercat să faci și te-a ajutat măcar puțin
• ce resurse personale, relaționale sau profesionale ai deja
• cine te sprijină acum
• ce ai încercat înainte sau peste ce lucruri asemănătoare ai trecut
• cum ar arăta o versiune suficient de bună a lucrurilor, nu una perfectă – instagram worthy

Întrebările orientate spre resurse nu sunt optimism forțat. Nu îți spun să te gândești pozitiv în timp ce lumea arde și nu ignor suferința. Încercăm să găsim puncte de sprijin reale, pentru că schimbarea are nevoie de mai mult decât o explicație bună a trecutului.

În plus, vorbim despre trecut mai ales când are legătură cu ceea ce vrei să obții în prezent sau ce vrei să schimbi în viitor.
De altfel, dacă vrei vreodată să mă enervezi, poți să-mi zici să mă calmez 🙂 sigur va avea efectul contrar.

Conversația este începutul muncii noastre

O înțelegere nouă poate fi importantă. Totuși, de multe ori viața nu se schimbă doar pentru că am găsit cuvintele potrivite într-o ședință.

Oricât am vorbi despre un lucru, despre o experiență din trecut, și oricât de bine am descri-o la finalul unei ședințe, s-ar putea să nu aibă niciun rezultat concret, săptămâna viitoare să fi fix în același loc.

Între întâlniri putem conveni asupra unui experiment. Uneori este un exercițiu de observație. Alteori este o conversație pe care ai evitat-o și discutăm despre cum te poți pregăti pentru ea, o limită mică, o decizie testată pentru o săptămână, o pagină scrisă de mână într-un jurnal, un podcast ales cu un motiv clar sau o schimbare în felul în care îți organizezi mediul din jur.

Nu dau teme ca să bifez că terapia este activă. Și nu transform fiecare idee într-un task pentru tine. Ce alegem trebuie să aibă legătură cu obiectivul tău, să fie realist în contextul vieții tale și să ne ofere informații care au legătură cu ceea ce vrei să obții, chiar dacă nu iese cum speram.

Un experiment nereușit nu este automat un eșec. Poate arăta că pasul a fost prea mare, că momentul nu a fost potrivit sau că am pornit de la o presupunere greșită. Îl folosim ca informație și ajustăm.

Feedbackul nu este un examen

La fiecare întâlnire folosesc două instrumente scurte:

ORS, Outcome Rating Scale, pentru o imagine de ansamblu asupra felului în care îți merge în ariile importante ale vieții; îl completezi la începutul ședinței

SRS, Session Rating Scale, pentru felul în care ai simțit relația, obiectivele, metoda și ședința în ansamblu. Pe ăsta-l completezi la final.

Completarea lor durează puțin. Scorurile nu îți pun un diagnostic, nu decid în locul nostru și nu transformă terapia într-un tabel.

Le folosesc pentru a pune întrebări mai bune:

• Ce a contribuit la schimbarea pe care o vedem?

• Există o arie în care lucrurile s-au înrăutățit?

• Am vorbit despre ce era important pentru tine?

• Te-ai simțit ascultat?

• A fost ritmul potrivit?

• Ar trebui să fac ceva diferit data viitoare?

Măsurarea nu este valoroasă dacă terapeutul strânge date și continuă exact la fel. Cred însă că trebuie să măsori lucrurile care contează, iar pentru mine aceste 2 aspecte sunt importante. Ca un fel de instrument pentru practică deliberată.

Cercetarea științifică privind monitorizarea de rutină și feedbackul arată rezultate bune, dar nu uniforme. Unele meta-analize au găsit beneficii medii mici și avantaje mai clare pentru persoanele care nu progresează conform așteptărilor. Alte revizuiri ale studiilor au subliniat limite metodologice și faptul că simpla administrare a unor scale nu garantează rezultate mai bune. Tocmai de aceea nu prezint ORS și SRS ca pe o soluție magică. Le folosesc ca parte a unei practici mai atente și mai transparente.

Dacă vrei, te poți gândi la ele ca la niște exerciții didactice, ne oferă scuza să avem niște discuții relevante în mod recurent.

Ce înseamnă pentru mine o practică informată de știință

Nu înseamnă să îți citesc un studiu și să declar conversația încheiată, că automat eu știu cum stau lucrurile. Nici să aplic mecanic aceeași tehnică tuturor oamenilor care vin cu o problemă asemănătoare.

Înseamnă să pun împreună trei lucruri:

• ce pot descoperi din cercetările recente și dacă ni se aplică;

• pregătirea, judecata profesională și limitele mele;

• contextul, preferințele, valorile și feedbackul tău.

Îmi place să spun că am fost deformat profesional, am avut norocul să studiez cu niște super profesori și am început să înțeleg valoarea studiilor, limitele lor și cum ne putem folosi de statistică în viața de zi cu zi. Știu din practică însă că poți să ai cele mai bune intenții, dar că e posibil ca cei din fața ta să aibă nevoie de lucruri mult mai simple, de bun simț, prima oară.

În același timp, nu folosesc cercetarea ca să mă ascund în spatele jargonului. Dacă un concept ne este util, îl explic în limbaj normal, poate chiar îl desenez. Dacă dovezile sunt neclare sau nu se aplică direct situației tale, spun asta. Dacă nu știu exact pe moment, îți propun să povestim despre asta la sesiunea viitoare, astfel încât să-mi pot face temele.

De ce o orientare scurtă

Mi se potrivește ideea că oamenii au deja resurse, chiar dacă în anumite perioade nu le pot vedea sau folosi. Îmi place să lucrăm cu viitorul dorit, cu excepțiile de la problemă, cu pași mici și cu schimbări observabile.

Studiile recente despre terapia scurtă orientată spre soluții au găsit rezultate favorabile în mai multe tipuri de probleme și contexte, inclusiv pentru progresul către obiective. În același timp, literatura nu justifică promisiunea că orice situație poate fi rezolvată repede sau că aceeași abordare este suficientă pentru orice persoană.

Pentru mine, scurt descrie o disciplină a procesului:

• avem un motiv pentru care ne întâlnim;

• nu prelungim automat terapia;

• discutăm despre progres sau lipsa lui;

• păstrăm deschisă posibilitatea de a schimba abordarea sau de a face o trimitere catre alt terapeut;

• pregătim încheierea, nu o tratăm ca pe un abandon.

Nu urmez un scenariu rigid

Nu există un calendar în care la ședința a patra vorbim obligatoriu despre un anumit lucru, iar la a cincea folosim o tehnică doar pentru că așa scrie într-un manual.

Mă uit mereu prin manualele la care am acces, dar procesul rămâne adaptat omului din fața mea. Într-o ședință putem explora emoții dificile. În alta putem desena o hartă a unei decizii, scala progresul, analiza o conversație, sau construi un experiment pentru săptămâna următoare.

Flexibilitatea nu înseamnă improvizație fără direcție. Înseamnă să păstrăm obiectivul în minte fără să forțăm progresul când în viața ta se întâmplă altceva mai important.

Cred că indiferent ce scrie pe diploma fiecărui terapeut, în cabinet lucrurile sunt mai fluide, de asta e important să renunți la ideea de control și să fii prezent la fiecare pas.

Supervizarea

Am drept de liberă practică și îmi desfășor activitatea sub supervizare profesională.

Supervizarea este un spațiu în care îmi verific modul de lucru, limitele, ipotezele și deciziile profesionale cu un supervizor. Nu înseamnă că un alt terapeut participă la ședințele noastre sau că identitatea ta devine subiect public.

Informațiile discutate în supervizare sunt tratate conform obligațiilor profesionale de confidențialitate și, atunci când este posibil, sunt reduse la ceea ce este relevant pentru înțelegerea procesului.

Nu privesc supervizarea ca pe o formalitate. Este una dintre modalitățile prin care încerc să nu confund încrederea mea cu competența și să nu rămân singur cu un unghi mort.

De altfel cer perspective și păreri în funcție de aria de expertiză de la mai mulți prieteni psihoterapeuți fiecare specializat în alt domeniu, de la cupluri la psihologie sportivă.

Cum ne oprim

Discutăm pe parcurs despre ce se schimbă, ce ai învățat despre tine, ce vrei să păstrezi și cum vei observa dacă un tipar vechi revine.

Putem rări întâlnirile, putem stabili o ședință de verificare sau putem încheia direct când obiectivele au fost atinse și procesul nu mai aduce suficientă valoare.

Faptul că terapia s-a încheiat nu înseamnă că ușa rămâne închisă. Poți reveni dacă apare o provocare nouă sau dacă ai nevoie de un spațiu de reflecție. Diferența este că revenirea rămâne o alegere, nu o obligație și nici nu voi insista cu asta.

Scopul meu nu este să devin indispensabil. Scopul este ca tu să ai mai multă claritate, mai multă libertate de alegere și mai multă încredere în capacitatea ta de a merge mai departe.

În mod ideal, vreau să ajungem într-un punct în care ai toate mecanismele, toate cunoștințele și tot ce-ți trebuie, să nu ai nevoie de un terapeut.

Dacă procesul nu funcționează

Uneori nu apare progresul pe care îl speram. Uneori o metodă nu se potrivește. Uneori relația dintre client și terapeut nu devine suficient de bună, chiar dacă amândoi au intenții bune.

Nu vreau să interpretăm automat lipsa progresului ca pe o rezistență a ta sau ca pe dovada că nu ești pregătit.

Ne uităm împreună la ce se întâmplă:

obiectivul mai este relevant?

lucrăm la nivelul potrivit?

metoda și ritmul ți se potrivesc?

există factori din viața ta care cer alt tip de intervenție?

ar fi util un consult psihiatric, o evaluare clinică sau un specialist cu altă competență?

este nevoie să încheiem și să cauți o potrivire mai bună?

A opri sau a schimba terapia nu înseamnă automat că ai eșuat. Poate fi chiar o decizie responsabilă. Cred că e mai important ca tu să fii bine și să ai încredere că îți înțelegi mai bine decât mine nevoile.

Surse pentru cei care vor să intre în detalii

Pagina aceasta descrie felul meu de lucru, nu încearcă să rezume întreaga literatură despre psihoterapie. Pentru ideile centrale am consultat surse din organizații și publicații diferite:

Effectiveness of solution-focused brief therapy: an umbrella review of systematic reviews and meta-analyses, Psychotherapy Research

Routine Outcome Monitoring and Feedback: Research Review and Recommendations, Psychotherapy Research

Patients’ experiences with routine outcome monitoring and clinical feedback systems, revizuire sistematică

Better relationships with patients lead to better outcomes, American Psychological Association

Routine use of patient reported outcome measures for improving treatment of common mental health disorders in adults, Cochrane Review

Următorul pas

Dacă felul acesta de lucru are sens pentru tine, citește la ce te poți aștepta de la primul apel până la încheierea terapiei. Apoi poți programa apelul gratuit de potrivire.