Raluca Aprodu este o actriță cu o sensibilitate care o duce în fața celor mai profunde întrebări cu determinarea de a le găsi răspunsurile, după cum începe un interviu în Life.ro
Plecând de la întrebarea Cine din familia ta era artist, alături de Monica Tănase, ajunge să spună că la 17 ani, a invățat că unele lucruri trebuie să fie pur și simplu făcute.
Ba chiar mai mult afirmă lucrul ăsta minunat, pe care l-am găsit la Mihai Vasilescu pe blog, de acolo și dorința de a scrie acest articol:
În continuare cred că depresia e un lux pentru cei care și-o permit.
Pentru că atunci când ai doi copii și trebuie să îi hrănești sau trebuie să mergi la muncă sau să ai grijă de un părinte bolnav sau ești responsabil de alți oameni nu prea ai timp să te întrebi: unde mergem? De unde venim? Care e sensul vieții?
Chiar cred eu că e un lux să ai timp să-ți pui întrebări profunde sau un pic mai filosofice. Și mi-am dorit să pot să am chestia asta și am înțeles că trebuie să fac asta.
Raluca Aprodu – Anul Domnului 2022
Ba mai mult, spune că ea crede cu tărie cu unii oameni se nasc cu ceva al lor.
Și are dreptate, unii oameni chiar se nasc cu diverse dezechilibre printre care și depresia și cred că sigur ar încerca să nu o mai facă să fie doar a lor.
Iar Raluca chiar asta și spune de fapt, că e problema lor, pentru ea nu există și nici în jurul ei, suntem în siguranță.
În același timp, la ce să te aștepți de la țara cea mai puțin deprimată din Europa?
La noi nu există depresia, sunt doar unii care n-au ce face și s-au gândit că în loc să te bați cu monștrii prin Diablo e mult mai mișto să te lupți cu negura interioară care-ți spune că nu ești bun de nimic, care îți scoate-n evidență tot ce e mai rău în jurul tău și multe asemenea.
Pe oamenii publici cu păreri de genul ăsta i-aș duce să fie un pic voluntari la Obregia, poate au nevoie de un crash course de boli mentale, mâine poimâine auzim și că schizofrenia e un lux, doar se alintă unii că vor să fie ajutați. Dar oare despre demență ce părere are? Despre personalitatea histrionică și narcisism, că sigur sunt la modă-n breasla ei.
Apoi, dacă tot mai cred că e un lux, i-aș pune să facă un eseu comparativ între stări depresive (care sunt normale, precum supărarea, tristețea, fericirea) și depresie.
Depresia majoră este o boală, a fost definită oficial astfel în anii 70 și apare în DSM III în 1980.
În DSM se spune că ar trebui printre altele, criteriile pentru a fi diagnosticat sunt:
- Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, APROAPE în FIECARE ZI
- Diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate, sau aproape toate activitățile
- Scădere ponderala semnificativă sau creștere în greutate, ambele involuntare
- Insomnie su hipersomnie aproape în fiecare zi
- Agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi
- Sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă ori inadecvată
- Diminuarea capacității de gândire sau concentrare ori indecizie
- Gânduri recurente de moarte, ideație suicidară recurentă
Arată-mi un om care alege să trăiască genul ăsta de viață de lux iar eu mă las de tot și toate.
Spunem că depresia e un lux în țara în care mai nimeni nu zâmbește pe stradă și toată lumea e într-o fugă continuă.
Genul ăsta de discurs nu ar trebui să mai fie acceptat de către nimeni.
Când auzi pe cineva zicând asta, du-l în vizită la Obregia să vadă depresia majoră în persoană, să vadă goliciunea din ochii persoanei din față și să o asculte cum de fapt își dorește să facă atât de multe lucruri dar nu are vitalitatea necesară.
Să audă lupta dintre vreau dar nu pot, la fel cum îți povestește un om care și-a pierdut picioarele că ar da orice să mai meargă o dată desculț în iarbă, dar nu poate.
Și nu, pe unele persoane nu le ajută nici sportul, nici mâncatul sănătos, nici a fi activ social.
Te ajută să devii funcțional în sociatate terapia, poate pastilele de la psihiatru, însă de depresie majoră, cronică, nu te “vindeci” cu adevărat niciodată. Doar înveți să trăiești cu ea, precum trăiesc alții cu diabetul.
E o boală, punct.
E o boală indiferent ce declară Raluca în Life. E o boală indiferent ce declară o vedetă de carton.
Și cu cât ne raportăm mai devreme la ea astfel, cu atât vom mai avea timp să salvăm persoane care încă nu au ajuns la stadiul de depresie cronică.